Craiova este unul dintre cele mai vechi orase din Romania. Atestata documentar din 1475, localitatea s-a nascut la intersectia unor drumuri comerciale, ce strabateau tara de la nord la sud, spre Peninsula Balcanica, si de la est la vest, spre Occident.

In 2010, municipalitatea depune un proiect pentru accesarea de fonduri europene in vederea reabilitarii centrului istoric. In octombrie 2013, incep lucrarile, iar in 2015 ele sunt incheiate si craiovenii mai au acum inca un centru – cel istoric. Noul centru isi pune in valoare alta functie sociala importanta, cea de comuniune.

Majoritatea cladirilor din Craiova pe care noi o stim acum sunt ridicate la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX. Ceea ce inseamna cladiri extrem de recente, daca este sa ne raportam la alte orase cum ar fi Sibiul (unde cea mai veche cladire, Poarta Scarilor, dateaza din secolul XIII) sau Sighisoara, ale carei ziduri din secolul XV se afla inca in picioare. Este, poate, primul paradox al Craiovei – un oras vechi ca atestare si istorie, dar nou din punct de vedere urbanistic.

Construit intre 1898 si 1907, in mijlocul unui oras cuprins de febra innoirilor de la inceputul secolului XX, Palatul Mihail se detaseaza prin detaliile de executie, ce au distinctia unei bijuterii migalos mestesugite. Sunt reflectate astfel pretentiile si statutul social ale unuia dintre cei mai bogati oameni ai vremii, precum si ambitia si spiritul de concurenta care l-au ajutat sa faca avere. Astfel ca, daca Ghe. Grigore Cantacuzino, supranumit “Nababul”, in Bucuresti si consilierul regal Valimarescu, pe aceeasi strada, incredintasera constructia caselor lor faimosului arhitect Albert Galleron, ce proiectase, printre alte edificii importante din Regat, Ateneul Romn, Constantin Mihail, nu s-a lasat mai prejos. A apelat la un alt nume celebru in epoca: Paul Gottereau, arhitectul Casei Regale si  autorul Palatului Regal, al Palatului Fundatiei. Reflectand tendinta dominanta a vremii, aceea a unui eclectism ce imbina cu succes rigoarea academismului francez cu elemente de baroc tarziu, planul constructiei prezinta multe similaritati cu cel al Palatului Cheverny de pe Valea Loarei, recunoscut ca exemplu de echilibru si eleganta arhitectonica.

Detaliile exteriorului, precum ornamentele de pe fatada, ancadramentele ferestrelor si feroneria balcoanelor, pregatesc ochiul privitorului pentru interiorul cu adevarat grandios. In holul de onoare, in saloanele de primire, precum si in cel de muzica, in sufragerii, dar si in toate celelalte spatii, fara destinatii mondene, materialele de constructie erau de cea mai buna calitate: marmura de Carrara, cristal de Murano, oglinzi venetiene, feronerie decorativa, matase de Lyon, stucaturi aurite, piese de mobilier si obiecte de arta, procurate in buna parte de la Viena, prin intermediul bogatei familii Dumba, cu care Constantin Mihail se inrudea de aproape. Dar nu numai aceste etaloane ale luxului impresioneaza. Trebuie amintite luminatoarele si ferestrele largi,  proiectate pentru a oferi spatiului multa lumina naturala, precum si dotarile tehnice ce tin de confortul locuintei, exceptionale pentru acea perioada, printre care curentul electric si incalzirea centrala de “tip roman”, cu conducte amplasate in pereti si podea. Palatul numara 29 de camere (plus depedinte) dintre care cea mai spectaculoasa este Sala Oglinzilor.

Inaugurat in 1909 de catre cei doi fii, Nicolae si Jean, intrucat Constantin Mihail murise cu un an inainte, Palatul si-a inceput misiunea de reprezentare, pentru care fusese destinat inca de la inceput. Jean Mihail, era cultivat si avea vederi largi. Studiase Dreptul la Paris, dorind sa se dedice unei cariere politice. Fiind un membru marcant al inaltei societati si facand parte din cercul restans al Curtii, gazduieste Familia Regala la palat in 1913, cu prilejul inaugurarii monumentului “Asta-i muzica ce-mi place”, intitulat astfel dupa replica lui Carol I, la auzul loviturilor de tun cu care a debutat Razboiul de Independenta din 1877. Monumentul a fost distrus imediat dupa venirea la putere a comunistilor.

Doi ani mai tarziu, tot la palat, sunt primiti Regele Ferdinand si Principesa Maria, care impreuna cu generalul Averescu faceau o vizita Spitalului Militar din Craiova.

In 1936, Jean Mihail, ultimul descendent al familiei, moare, lasand prin testament intreaga sa avere statului roman. Si era vorba de o avere impresionanta, avand in vedere ca, in perioada crizei economice din 1929-1933 el a girat cu ea o parte din imprumuturile contractate de statul roman la banci din strainatate. Gestul sau reflecta un inalt simt civic si un patriotism de cea mai nobila factura, astfel incat edificiul a ramas in constiinta publica sub numele de Palatul Jean Mihail.

La inceputul Celui de Al Doilea Razboi Mondial, cand Romania a adapostit cu generozitate refugiati polonezi, la palat au fost gazduiti presedintele Poloniei, Ignacy Moscicki, impreuna cu familia sa si maresalul Edward Rydz-Smigly, comandantul-sef al fortelor armate poloneze. Tot aici, in 1940, s-a semnat intre Romania si Bulgaria, Tratatul de la Craiova, privind cedarea Cadrilaterului.

Palatul a fost deschis pentru prima oara publicului intre 24 si 31 octombrie 1943, cu prilejul “Saptamanii Olteniei”, eveniment aflat sub patronajul Fundatiei Culturale Regale si cu prilejul caruia au fost expuse pentru prima data la Craiova, cateva dintre operele lui Constantin Brancusi (Cap de baiat, Cap de fata si Sarutul).

Intre 1945 si 1950, Palatul a devenit sediul ARLUS (Asociatia Romana pentru Strangerea Legaturilor cu Uniunea Sovietica), apoi al Comitetului Regional al PMR din Oltenia, al carui secretar era Nicolae Ceausescu (probabil motive de ordin sentimental l-au determinat ulterior pe acesta, dupa ce devenise Secretar General al PCR si Presedinte RSR, sa decida pastrarea si restaurarea imobilului, dupa ce fusese grav afectat in timpul cutremurului din 1977).

Din 1954, ca urmare a deciziei de infiintare a unei colectii de arta, cladirea a fost transferata in patrimoniul Sfatului Popular Orasenesc, devenind sediu al Muzeului de Arta din Craiova.

A fost mutata aici o parte din Pinacoteca “Alexandru si Aristia Aman”, cuprinzand pe langa biblioteca, piese de mobilier si tablouri de scoala olandeza, flamanda, italiana si franceza  din perioada sec. XVII-XiX, pictura si grafica de Theodor Aman, arta decorativa romaneasca si straina. Patrimoniul acesteia se imbunatatise in perioada interbelica prin achizitii facute de primaria orasului si prin donatiile facute de marile familii boieresti din Craiova: Mihail, Romanescu, Cornetti, Glogoveanu, s.a. Achizitiile au continuat in perioada postbelica si au fost efectuate transferuri de la Muzeul National de Arta si din fondurile centrale ale statului.

In prezent, patrimoniul Muzeului este constituit din peste 8000 de lucrari de arta europeana si romaneasca. Sunt cuprinse cele mai ilustre nume ale picturii si sculpturii romanesti: Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Stefan Luchian, Gheorghe Petrascu, Theodor Pallady, Eustatiu Stoenescu, Ion Tuculescu, Gheorge Anghel, Dimitrie Paciurea. Cele mai valoroase dintre piesele detinute de muzeu sunt sase dintre lucrarile titanului artei moderne universale, Constantin Brancusi: Vitellius, Cap de fata, Cap de baiat, Fragment de tors, Domnisoara Pogany si Sarutul.

Informatii preluate de pe site-ul Muzeului de Arta

Este o institutie publica de cultura, cu personalitate juridica, de importanta regionala, aflata in serviciul societatii, care colectioneaza, conserva, cerceteaza, restaureaza, comunica si expune, in scopul cunoasterii, educarii si recrearii, marturii materiale si spirituale ale existentei si evolutiei comunitatilor umane, precum si ale mediului inconjurator.

Muzeul Olteniei Craiova este in subordinea Consiliul Judetean Dolj. Activitatea muzeului este finantata din alocatii de la bugetul Consiliului Județean Dolj, precum si din venituri proprii care provin din tarifele pentru servicii oferite, din donatii si sponsorizari, din alte activitati specifice.

Muzeul Olteniei isi desfasoara in prezent activitatea in trei sectii: Sectia de Arheologie si Istorie, Sectia de Etnografie, Sectia de Stiintele Naturii.

Colectivul de specialisti ai muzeului, alcatuit in decursul anilor din profesori si cercetatori eminenti ca: Stefan Ciuceanu, director intre 1915 – 1923, Marin Demetrescu, director intre 1923-1939, dr. C.S. Nicolaescu – Plopsor, conservatorul sectiunii de arheologie, director onorific intre 1922 – 1946, director intre 1946 – 1952.

Inginerul Alfred Vincenz, conservatorul sectiei etnografice, cu sprijinul efectiv al membrilor Cercului Stiintific Craiovean, a obtinut importante succese in tezaurizarea si valorificarea patrimoniului, muzeul devenind “unul dintre cele mai bogate si frumoase muzee ale tarii”, un obiectiv important al vietii stiintifice si culturale romanesti, impunandu-se ca cea mai reprezentativa institutie culturala a Olteniei interbelice.

“Muzeul acesta nu vorbeste numai despre cele trecute, ci fiecare piesa, chiar dintre cele vechi – nota prof. univ. Eugeniu Sperantia, de la Cluj, la 4 aprilie 1937 – e o marturie despre dragostea vie si interesul totdeauna actual pentru stiinta si pentru pamantul tarii, pasiuni ale celor care au intocmit si care continua mai departe acest altar romanesc.”

De-a lungul celor noua decenii de activitate, patrimoniul muzeului a cunoscut o crestere impresionanta. Daca in anul 1927 muzeul avea 1050 de piese, iar in 1955, 29120 de piese, in prezent, la Muzeul Olteniei se gasesc 234.988 de piese dintre care 718 sunt clasate in categoria Tezaur, iar in categoria Fond sunt clasate 268 piese. Cresterea patrimoniului s-a realizat prin sapaturi arheologice, cercetari de teren, achizitii si donatii, ultimele provenind de la un cerc foarte larg de persoane ce constituie in fapt adevaratul nucleu de prieteni ai muzeului.

Loc de intalnire al unor largi dezbateri pe teme cu caracter estetic, etnografic, biologic si istorico – documentar, cu participarea marelui public si a creatorilor si specialistilor din diferite domenii, Muzeul Olteniei a devenit azi o adevarata “academie” a frumosului si adevarului, indeplinind functii complexe, legate nemijlocit de cele ale institutiilor de invatamant, de arta, de educatie, asteptandu-si in continuare vizitatorii.

Informatii preluate de pe site-ul Muzeului Olteniei

Cladirea a fost nationalizata in anul 1950. 16 ani mai tarziu, cu ocazia centenarului nasterii poetului, devine “Casa memoriala Traian Demetrescu”.

Casa de Cultura a Municipiului Craiova a luat nastere in anul 1973, prin Decretul 703 si se afla in subordinea Comitetului pentru Cultura si Educatie Socialista. Pe baza adresei nr. 387/1991, denumirea asezamantului devine Casa de Cultura “Traian Demetrescu”.

Din anul 2002, cladirea se afla in administrarea Casei de Cultura “Traian Demetrescu”. Doamna Elena Popescu, unica mostenitoare a poetului, a vandut

imobilul autoritatilor locale craiovene, cu conditia reabilitarii si consolidarii sale, ceea ce s-a si intamplat prin Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare, proiectul “O Romanie frumoasa”.

Institutia craioveana de cultura este un pol al activitatii culturale nu doar locale, ci si regionale.

Informatii preluate de pe site-ul Casei de Cultura